Noble Quran » Română » Books » Coranul şi ştiinţa modernă

  • Coranul şi ştiinţa modernă

    Această cărticică de Dr. Maurice Bucaille a fost în circulaţie în ultimii 19 ani şi a fost un instrument foarte util în prezentarea Islamului celor nemusulmani, aşa cum a fost în aprofundarea musulmanilor în aspectele miracolelor ştiinţifice ale Coranului. Este bazată pe o copie a unei conferinţe ţinută de Dr. Bucaille în Franţa. În această ediţie, am decis să îmbunătăţesc prezentarea prin simplificarea limbajului şi editarea textului dintr-un format oral într-un format broşură. Erau trecute, de asemenea, referinţe făcute de autor în lucrarea sa "Biblia, Coranul şi Ştiinţa" care au avut nevoie de explicaţie. Mi-am permis să includ părţi explicatorii din cartea sa unde era nevoie de mai multe explicaţii. Câteva note de subsol au fost, de asemenea, adăugate pentru claritate şi un hadis menţionat de autor a fost înlocuit din cauza inautenticităţii lui. Au fost făcute, de asemenea, nişte corecturi la materialul istoric cu privire la "strângerea" părţilor din Coran. Speranţa mea este ca aceste neînsemnate îmbunătăţiri aduse să facă o treabă excelentă, chiar mai de efect, în prezentarea revelaţiei finale a lui Dumnezeu pentru omenire.

    Source : http://www.islamhouse.com/p/338063

    Download :Coranul şi ştiinţa modernă

Random Books

  • Barbatul musulman Adevărata personalitate islamică după Coran şi SunnaDr. Muhammad Ali Al-Hashimi, un foarte cunoscut scriitor al lumii arabe, reuşeşte pe deplin să redea în cărţile sale, într-un stil clar şi direct, o gamă largă de învăţături islamice, făcând astfel din lucrările sale adevărate îndrumare pentru cititori. Publicată pentru prima dată în limba arabă în anul 1981, „Bărbatul musulman” se doreşte a fi o călăuză într-o lume în care uităm adesea de lucrurile cu adevărat importante. Plină de învăţături, având ca principale surse Coranul şi „Tradiţia Profetului”, cartea dezvăluie adevăratul mod de viaţă islamic. Uşor de citit şi de înţeles, ea nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui musulman. De-a lungul celor nouă capitole, cartea se referă pe rând la fiecare aspect din viaţa unui om, amintindu-ne că trebuie să trasăm întotdeana un echilibru în tot ceea ce facem, fără să acordăm mai multă atenţie unui lucru în detrimentul altuia. Trebuie să purtăm mereu în suflet versetele din Coran, să luăm aminte la „Tradiţia Profetului” (Sunna), să împlinim fapte bune şi numai atunci cu adevărat Allah va fi mulţumit de noi. „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!” [Coran 4:36]

    Source : http://www.islamhouse.com/p/108347

    Download :Barbatul musulman Adevărata personalitate islamică după Coran şi Sunna

  • Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba românăLiga Islamica si Culturala din Romania a editat traducerile sensurilor Coranului cel sfant in limba romana in mai multe editii de-a lungul timpului, iar acum aveti facilitatea de a citi o editie online a acestuia pe noul nostru site de internet De asemenea aceasta pagina va mai ofera facilitatea de a putea downloada clipuri audio cu recitatori de Coran cunoscuti pe plan mondial

    Source : http://www.islamhouse.com/p/108313

    Download :Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română

  • SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL-

    Source : http://www.islamhouse.com/p/175558

    Download :SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL

  • SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL-

    Source : http://www.islamhouse.com/p/175558

    Download :SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL

  • Cartea rugaciunii-

    Source : http://www.islamhouse.com/p/108345

    Download :Cartea rugaciunii

Choose language

Choose Sorah

Choose tafseer

Participate

Bookmark and Share